top of page
  • Facebook
  • Linkedin
Frame 85.png

PROMOVĂM

LIBERALIZAREA

PIEȚEI GAZELOR NATURALE

DIN MOLDOVA

Contribuim la implementarea legislației europene, susținem procesele de liberalizare și ajutăm la crearea unor condiții echitabile pentru toți participanții la piața gazelor din Moldova.

About

Despre asociație

-post-ai-image-34941_edited.jpg

AO „AFGN” este o organizație non-profit, independentă, care reunește companii care furnizează, vând gaze naturale pe teritoriul Republicii Moldova.

Asociația a fost creată pentru a proteja interesele membrilor săi, pentru a asigura un dialog constructiv între furnizori, structurile de stat și consumatori, precum și pentru a implementa cele mai bune practici europene în domeniul energiei.

Ne străduim creăm un mediu profesional unitar, în care prioritățile sunt siguranța aprovizionării, calitatea serviciilor și creșterea eficienței sectorului energetic al țării.

Obiectivul nostru este de a contribui la dezvoltarea unei piețe competitive, transparente și durabile a gazelor naturale, bazată pe principiile egalității de șanse, responsabilității profesionale și respectării legislației.

Features
c88b72a8667fa5472e51f3b8f2a6e634.jpg

Principalele obiective ale Asociației

01

Protejarea intereselor

Reprezentăm și apărăm interesele furnizorilor de gaze naturale în relațiile cu structurile statului și de reglementare.

02

Dezvoltarea pieței

Promovăm concurența loială și reguli transparente de funcționare pentru toți participanții din sectorul gazelor naturale.

03

Legislație

Participăm la elaborarea și perfecționarea cadrului normativ-juridic în domeniul gazelor naturale.

04

Cooperare

Reunim companii și experți pentru a face schimb de experiență și a implementa cele mai bune practici din domeniu.

05

Relații internaționale

Dezvoltăm colaborarea cu organizațiile energetice europene și implementăm practici moderne în domeniu.

06

Ajutor pentru consumatori

Explicăm piața într-un limbaj simplu și ajutăm oamenii să înțeleagă avantajele concurenței și liberalizării.

Direcțiile noastre

eb96576f11da85070b5e93976053fb19_edited.

Pentru furnizorii de gaze și traderii

  • Sprijinirea și reprezentarea intereselor participanților la piață.

  • Analiză, schimb de experiență și participare la elaborarea unor norme de reglementare transparente.

Pentru consumatori

  • Informare și consultanță cu privire la piața gazelor naturale.

  • Explicarea procedurii de schimbare a furnizorului, protejarea drepturilor și promovarea transparenței relațiilor pe piață.

237ee2b0333b7f9c85352515392c684e.jpg

Membrii asociației

Asociația reunește furnizori de gaze naturale de încredere și responsabili, care lucrează pentru dezvoltarea industriei și asigurarea sustenabilității sectorului energetic al Republicii Moldova.

Group 1171275519.png
Group 1171275381 (1).png
Group 1171275520.png
Group 1171275382.png
Group 1171275381 (3).png
Group 1171275385 (1).png

Participanții asociației

(fără calitatea de membru)

Group 1171275386.png
Group 1171275522.png
Group 1171275523 (2).png

Știri și evenimente

Deveniți parte a comunității gazelor naturale

Alăturați-vă Asociației Furnizorilor de Gaz Natural din Moldova pentru a contribui împreună la formarea unei piețe transparente și durabile.

Contactați-ne

Chişinău,
Strada Alexei Șciusev, 55

  • Facebook
  • LinkedIn
794a26adc1e9e226a367c56f1c3511bb.jpg
De asemenea, ne puteți contacta folosind acest formular:

Vă mulțumim pentru mesaj!

Președinția Republicii Moldova
Frame 91.png
Parlamentul Republicii Moldova
Frame 92.png
Guvernul Republicii Moldova
Frame 92 (1).png
Energy Community

Asociația Furnizorilor de Gaze Naturale din Republica Moldova.

Harta site-ului
Contacte

Adresă:

Chişinău, Strada Alexei Șciusev, 55
Tel.: +373 60 767 773
Email: afgn.rm@gmail.com

© 2026 AFGN. All rights reserved.

bottom of page